Finally over

Finally over

A trecut ceva timp de când nu mi-am mai făcut simțită prezența în acest locșor, dar iată-mă…am revenit. 🥰

De la ultima postare a urmat  o perioadă în care au fost acumulate multe evenimete printre care și faimoasa sesiune cu care s-a confruntat fiecare stundent. Pentru mine a 4-a sesiune din cadrul poveștii mele de student s-a încheiat în urmă cu câteva zile, fiind urmată de alte evenimente alături de prieteni. Sesiunea a suferit modificări de pe urma situației în care ne aflăm, fiind nevoiți atât noi studenții cât și cadrele didactice, să relizăm tot ce a fost necesar pentru a finaliza cu bine procesul educațional.

Cei mai mulţi studenţi consideră că examenele online sunt mai uşoare, alţii cred că dificultatea examenelor online diferă de la un examen la altul. Părerile sunt împărțite,dar pentru mine această perioadă ma ajutat în dezvoltarea mea personală. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a fructifica la maximum acest timp, evitând pe cât posibil monotonia. Chiar dacă a fost dificil atât pentru noi, cât și pentru profesori, să ne adaptăm rapid și să schimbăm modul de lucru, prin transferarea tuturor activităților didactice în mediul online, finalul a fost cu happy end. Chiar dacă numarul examenelor pe care le-am avut nu a fost unul micuț (17 mai exact) nu am fost stresată cu privire la începerea sesiunii. Pe parcursul școlii online am primit diverse teme și teste care m-au ajutat să învăț și să țin față materiei.

 Pot spune că au fost cadre didactice ce s-au străduit să ne ofere o oarecare siguranță și ajutor. Îi stimez enorm pe profesorii care au ales ca formă de evaluare diverse proiecte sau prezentări orale, căci prin intermediul lor m-am simțit mai in siguranță susținând un examen astfel.

Prin participarea la cursuri sau seminarii ce s-au realizat pe diferite platforme de la Zoom, Skype, Google Clasroom și Teams  și prin studiul individual, care a cam ocupat monopol în acestă perioadă, am reușit să imi formez o bază la fiecare materie, să fac, să înțeleg concepte cu care “jonglează” fiecare disciplină, dezvoltându-mi anumite competențe de pe urma lucrului în diferite programe pentru realizarea unor proiecte, să îmi pun întrebări și sa obțin răspunsuri. Norocul meu a fost că am avut parte de cadre didactice care ne-au ajutat foarte mult și care s-au adaptat foarte repede la contextul actual și au găsit metode eficiente pentru a continua cursurile online, astfel încât nu am pierdut materie și am reușit să fim la zi, atât cu predarea cât și cu aplicarea cunoștințelor. Examenele online fiind o noutate pentru toată lumea au reprezentat mult timp o incertitudine. Dar această incertitudine a dispărut după ce am avut la 2-3 discipline parte de o simulare online cu subiecte tip  examen, într-un timp limită pentru fiecare, cu anumite proceduri de securitate și de identificare pe care trebuie să trecem. Știind structura examenului, data, durata, ne rămânea valorificarea cunoștințelor ca la un examen paper-based, dorindu-mi și reușita acestuia, nu doar cunasterea acestor detalii, fără a întâmpina probleme tehnice sau de altă natură.  

Am încredere că vom trece cu bine această perioadă și să sperăm că ne vom revedea sănătoși în următorul an universitar, an ce pentru mine va fi unul terminal. 👩‍🎓

Prin intermediul acestei postări aș vrea să le urez mult succes celor care mai au examene  si  celor care au de suținut lucrările de diplomă indiferent de forma ei: licență, dizertație sau teză de doctorat.

 366 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top