Cu rucsacul în munți

Cu rucsacul în munți

De data aceasta scriu inspirată de urcarea pe Vârful Toaca. Treaba asta de cucerirea unui vârf era încă on my bucket list, dar am rezolvat-o în minivacanţa de pe 21 august, când un grup de prieteni a venit cu acesta  idee.

Nu am simțit până atunci entuziasmul ăla care să mă motiveze să-mi iau rucsacul în spate și să plec în drumeții. Sigur că găseam statul în natură ca fiind o activitate plăcută, dar probabil mi-ar fi plăcut întotdeuna să ajung acolo direct. Dacă aș fi putut să iau un fel de telecabină care să mă teleporteze direct la destinație, fără să parcurg acel traseu greoi, cu siguranță aș fi făcut asta. M-aș fi lipsit de tot ce se întâmplă pe drum și m-aș fi bucurat direct de priveliște. Însă, în timpul parcurs am descoperit că drumul e la fel de important ca destinația. Poate chiar un pic mai mult. Urcarea în sine per ansamblu  nu a fost  chiar dificilă, în schimb, partea psihologică a fost foarte interesantă: în funcție de ce conținea bagajul psihologic al fiecăruia, au început să iasă la suprafață fricile, gândurile, proiecțiile și reacțiile nepotrivite, dar voi ajunge și acolo mai tarziu.

OK, mergem pe munte, gaşcă, glume…dar să vă povestesc puțin experința mea și ceea ce am înteles în urma unei introspecții a acesteia.

Am pornit să cucerim vârful, urmărind drumul marcat cu crucea roșie. Dar până la urmă de ce să fie ușor? Am ales un drum demn de grupul pe care-l avem. Urcarea am facut-o, printre/pe rădăcinile copacilor, trunchiuri de copaci și  alunecări pe alocuri, dar totuși la umbră,perfect pentru o zi toridă. Încet încet, oboseala începe să își spună cuvântul, greutatea rucsacului se simțea și mai tare,  iar poteca începea să devină un test de rezistență.

Facem câteva opriri pe ici pe colo pentru a ne mai odihni, dar una la care am poposit cel mai mult a fost la Cascada Duruitoarea. Această cascadă este cu adevărat o bijuterie a Munților Ceahlău. Mă ambiționez să mă apropii de peretele stâncos ca să fiu în apropiere de cascadă. Ajung la baza acesteia și fac câteva poze.

De acolo am continuat mai departe urcușul, realizând ce mult mai e, căci din acel punct se vede cât de sus este vârful. Pe traseu era destul de multă lume, lucru la care m-am așteptat, căci era weekend. Dar, deja mă simțeam mai bine și peisajul era extraordinar în toate direcțiile, ceea ce mă ajuta și mai mult să prind puteri.

Spre finalul urcării, mai erau de parcurs 519 scări. Pentru că am o mică frică de înalțime… nu tu privit stânga, dreapta, ci drept, în jos, la scări şi concentrată de parcă aș merge pe coji de ouă. Porţiunea aia de scară îngustă, pe care o urci ţinându-te de bară, face diferenţa între a renunţa şi a-ți atinge scopul final.

OK, ajungi în vârf. E chiar aşa fain? Adevărul e că da. Senzaţia pe care o trăieşti în vârf e reală. Realizez că s-a meritat tot efortul pentru a vedea panorama superbă pe care era cât pe ce s-o ratez, dacă ma opream din traseu după câteva ore bune de urcat.

A fost o aventură demenţială, mult peste ce mi-ar fi putut oferi marea, de exemplu, într-un weekend. Și, până la urmă, ai nevoie să schimbi lucrurile, uneori, iar urcatul pe munte face treaba asta.

O călătorie este  întotdeuna marcată de experiențe. Fie că sunt unele pozitive sau nu, acestea te formează ca individ și aduc cu sine o serie de lecții. Și poate nu degeaba se spune că viața este ca o călătorie continuă. În fiecare zi experimentezi, dai peste obstacole, găsești soluții, înveți și te bucuri de ce ai învățat. Depinde doar de noi în ce măsură suntem dispuși să asimilăm informațiile care ni se dau. Să le înțelegem, să le acceptăm, ca mai apoi să le integrăm poate fi un proces lung și anevoios, însă vine cu un câștig de neprețuit.

Un traseu pe munte este o astfel de călătorie. Pentru mine a însemnat descoperire de sine și claritate în gânduri.

Iată de ce s-a dus Mahomed la munte și nu a venit muntele la Mahomed.

  • Emoțiile puternice accelerează învățarea.

Muntele te invită să trăiești puternic emoțiile, mai ales atunci când ești la o mișcare de o prăpastie de 100 de metri. Cu alte cuvinte, te învață să îți trăiești și să îți înfrunți temerile. De multe ori ai senzația că nu vei mai ajunge în vârf, că nu mai poți urca sau că nu poți trece peste obstacol. Îți vine să te întorci și totuși ești atât de aproape.  Dar încercând să treci peste acel obstacol, descoperi că nu a fost greu și că ce te bloca era în mintea ta, în proiecțiile tale despre acel obstacol. Amintește-ți că obstacolele apar mereu în viață. Nu te împiedica de ele, ci schimbă-ți mai degrabă percepția: uită-te la ele ca și cum ar fi niște scări care te ajută să urci. O piatră pusă în mijlocul drumului nu înseamnă că e acolo să nu te lase să treci, o poți privi ca pe un punct de sprijin care să te ajute să urci mai ușor.

Dar ce este mai important din trecerea prin emoțiile puternice este să reușești să le gestionezi, astfel încât să cazi tot pe 2 picioare, cu zâmbetul pe buze, ceea ce mă duce la următoarea afirmație: Nu poți controla nimic în viață, cu excepția felului în care tu reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.

Trecând printr-o experiență precum urcarea pe munte vei accepta că sunt atât de multe lucruri pe care nu le poți controla (vremea, traseul, animalele care pot apărea, felul în care se comportă ceilalți din grup etc.), dar ce poți controla este atitudinea ta în raport cu ceea ce ți se întâmplă.

  • Nu contează că mergi încet, contează să ajungi la destinație.

Uneori picioarele nu mă mai ascultau, alteori pur și simplu îmi dispărea motivația de a mai urca. Însă, trebuie să fii conștient că ritmul tu îl impui și singurul care îți pune piedici să ajungi la destinație, tot tu ești.Ia-o ușor pentru că nimeni nu te grăbește! Bucură-te de peisaj, oprește-te de oricâte ori simți nevoia și nu te simți presat de faptul că ceilalți au luat-o înainte. Fiecare are ritmul lui! Amintește-ți că cel mai important lucru este să ajungi la destinație! Și credeți-mă, odată ajunși acolo nimic nu va mai conta.

  • Atitudinea prietenoasă și zâmbetele sunt ingredientele secrete ale motivației.

Mi se pare absolut încântător că pe munte toată lumea e foarte prietenoasă și zâmbitoare. Faptul că aceștia reușesc să îți scoată un zâmbet,este un gest simbolic, dar care te încarcă cu energie pozitivă.

  • Pe vârf găsești liniștea deplină.

Da, e acolo. Odată ce ai ajuns vei fi copleșit de priveliște, de emoții, de sentimentul de reușită. Îți vei da seama că a meritat tot efortul depus și vei simți cum te cuprinde fericirea în cea mai pură formă. Acolo e locul unde vei fi tu cu tine. Absorbit de peisaj, gândurile negative, grijile, oboseala vor dispărea ca prin minune. Orice vis ai, nu este imposibil să ți-l îndeplinești. Îți vei da seama că drumul și osteneala au meritat fiecare secundă. În acea clipă când natura se va desfășura în toată splendoarea ei sub ochii tăi, vei simți că ai putut și că poți și mai mult. Pentru că acolo, în tihnă, vei dori să cucerești un vârf și mai înalt.

Muntele este un învățător extraordinar și sper ca expunerea mea de observații despre cum o urcare pe munte te face mai puternic la interior, să te facă să pleci într-o călătorie pe vârfurile României și nu numai. Sau să cauți în călătorii nu doar plăcerea, ci și sensul, spre formarea ta interioară.

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale

 484 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top