Weekend în Bucovina

Weekend în Bucovina

Cu siguranţă aţi auzit despre magia ascunsă în ţinutul din nordul României.

Am mers in weekendul ce tocmai a trecut, într-o escapadă în Bucovina: peisajele sunt de poveste, zona e perfectă pentru un weekend liniștit, fără drumuri lungi și fără alegătură. Este o destinaţie perfectă pentru vacanţe indiferent de sezon.

Sâmbătă,  6 dimineaţa, toată lumea în picioare şi pregătită pentru un nou drum, o nouă aventură. Am ajuns după-amiază, ne-am cazat și ne-am dus țintă spre munte.

Vremea părea să fie de parte noastră, ceea ce nu putea decât să ne bucure! Pentru prima zi am ales un munte în care niciunul dintre noi nu mai fusese niciodată: Rarău. Fiind prima dată în Rarău, am fost curioși să vedem faimoasele Pietre ale Doamnei. De la Hotelul Alpin, ne-am gândit să facem un circuit, care să ne ducă atât pe Pietrele Doamnei dar și spre vârful Rarău, ca să petrecem cât mai mult timp în natură și să ne cunoaștem cât mai bine cu acest munte. Zis și făcut.

Am intrat imediat în pădure, unde, după 2 pași parcă am uitat cu totul de cât de aproape este civilizația. Mi s-a părut una dintre cele mai frumoase păduri, zici că era ruptă dintr-un basm. M-am cufundat imediat în acea stare în care te simți una cu natura și m-am bucurat de plimbare.

Imediat am  și intrat într-o adevărată împărăție stâncoasă, unde, doar din loc în loc, își mai făcuseră loc și niște brazi. Pietrele Doamnei erau acum pe partea stângă cum mergeam noi, și la fiecare pas ne lungeam gâturile în sus, încercând să cuprindem întreaga lor proporție. Acolo sus e într-adevăr un mic platouaș pe care poți sta un pic să admiri priveliștea.

De aici se coboară un pic, până la ieșirea din pădure, moment în care se ajunge într-o șa din care se vede vf. Rarău, spre care am început să urcăm. Nu este un vârf din acela fantastic, pe care este ceva stâlp de telecomunicație. Am stat la relaxare, am pozat, am filmat,am admirat priveliștile frumoase.

De foarte multe ori uitam să ne relaxăm. Uneori suntem atât de focusați în ceea ce facem încât uitam cum să punem stop. Din acest motiv, mici escapade în natura prind bine, mai ales dacă le facem alături de prieteni. Motiv pentru care am făcut și  noi această excursie, spre a ne îndeplinii scopul: relaxarea de dinaintea unor activități mai intense.

O destinaţie foarte iubita din Bucovina este Pojorâta, un sătuc montan fermecător, unde  excapada ta poate fi evadarea de weekend de care ai nevoie. Pentru noi a fost exact ceea ce trebuia.

Majoritatea turiştilor vin aici pentru a se deconecta  de la monotonia zilnică, de griji şi stresul acumulat în urma săptămânilor de muncă. Ce poate fi mai frumos dacă nu magia de a împărţi câteva clipe deosebite alături de cei dragi? Fugim de ritmul rapid al oraşului şi ne descoperim pasiunea pentru relaxare în mijlocul naturii. Petrecem momente fără a ne fi distrasă atenția de la cei din jur, reușind să ne mai deconectăm de la ceea ce însemnaă tehnologie.

Din când în când, cu toţii avem nevoie să evadăm de aglomeraţia şi agitaţia specifică oraşelor. Este remarcabil cum doar câteva zile petrecute în natură pot readuce un echilibru în vieţile noastre.

Dragă Rarău, ne-ai plăcut tare mult! Să ne revedem cu bine și altă dată!

 460 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top